Istoricul alimentării cu apă a orașului Târgu-Jiu

Până în deceniul al cincilea din secolul trecut aprovizionarea cu apă potabilă a orașului Târgu-Jiu nu se deosebea de cea a satelor învecinate. Ea se făcea din fântânile proprii aflate în curțile gospodăriilor mai înstărite, pânza freatică fiind aproape de suprafața solului și de cele trei cișmele publice, precum cișmeaua Sâmboteanu care există și astăzi, Cișmeaua Antonescu din strada Tudor Vladimirescu lângă fosta Piața Mică, ultimele două au fost desființate. De la cișmelele amintite apa se căra cu sacaua, adică un butoi de circa 200-300 litri montat pe un căruț tras de un cal. Butoiul avea slăvină prin care se umpleau gălețile locuitorilor pe străzile unde era transportată. Orașul a cunoscut multe figuri tradiționale de sacagii, porecliți de localnicii cartierelor pe unde cărau apă.

Problema alimentării cu apă a orașului ca o necesitate a început să se discute mai accentuat numai după apariția sursei de energie capabilă să acționeze pompele de apă, respectiv după realizarea uzinei electrice a orașului, ale cărei lucrări au început în jurul anului 1905, orașul Târgu-Jiu fiind printre primele localități din țară care au beneficiat de acest progres al tehnicii. De menționat că până în anul 1930, uzina a funcționat cu generatoare pe curent continuu și numai după această dată a fost dotată cu generatoare pe curent alternativ.

Astfel în ședința din 23 iunie 1909, consiliul comunal, pe când era primar Alexandru Pojogeanu Sache, care a condus primăria în perioada 1907-1911, a luat act de oferta ing.Roșu V. Pentru proiectarea și execuția alimentării cu apă și a decis să intervină la Ministerul Lucrărilor Publice și Ministerul de Interne.

Comisia interimară a primăriei Târgu-Jiu în ședința din 26 martie 1923, pe când era primar Constantin Bălănescu, care a condus primăria Târgu-Jiu în perioadele 1914-1919 și 1922-1928, a dezbătut problema alimentării cu apă și a canalizării orașului și au propus să se prevadă în buget suma de 200.000 lei pentru realizarea proiectelor. Din păcate problema alimentării cu apă a rămas mulți ani în continuare doar o dorință.

Situația alimentării cu apă a orașului după 1944
Alimentarea cu apă a orașului a devenit posibilă abia după 23 august 1944, când s-a trecut la realizarea faptică a acestui obiectiv. S-a prevăzut un sistem de captarea apei prin infiltrare din pânza freatică, din lunca Jiului, compus din 3 puțuri amplasate în apropierea zăvoiului lui Voiciloiu, de unde se scurgea gravitațional prin niște drenuri într-un bazin colector situat în apropierea puțurilor. Execuția lucrărilor a început în anul 1945. La data de 15 septembrie 1946 s-a inaugurat alimentarea cu apă a orașului în fază provizorie și alte câteva investiții.

Având în vedere poziţia oraşului Tg-Jiu în apropierea munţilor din care îşi trag izvoarele o serie de râuri, gândurile s-au îndreptat către izvoarele de la Runcu, care au fost studiate în anii 1956-1957. Din studii a rezultat că debitul izvorului s-a menţinut în general de-a lungul timpului la peste 650 l/sec. Proiectul de execuţie a fost elaborat în anul 1959 de Institutul de Proiectare pentru Amenajări şi Construcţii Hidrotehnice Bucureşti (I.P.A.C.H.), care prevedea amenajeri la sursă pentru captarea izvorului, o conductă de aducţiune cu diametrul de 300 mm din tuburi metalice în lungime de 13,8 km, până la cele 2 rezervoare de înmagazinarea apei din Dealul Târgului, cu o capacitatea totală de 5000 mc.

În prima etapă când nevoile de apă ale oraşului erau reduse, se prevedea funcţionarea castelului de apă drept cameră de rupere a presiunii. Ulterior când consumul de apă a crescut foarte mult, castelul de apă a fost scos din funcţionare, iar după anii 1990, a fost amenajat ca sediu al societăţii comerciale PETROM.

Construirea şi punerea în funcţiune în anul 1960 a primei conducte de aducţiune a apei de la Runcu, nu a rezolvat problemele alimentării cu apă, deoarece dezvoltarea industriei, a construcţiei de locuinţe şi obiective social-culturale, a făcut ca chiar din anul 1962 să se introducă restricţii în alimentarea cu apă.

Astfel în anii 1964-1965 s-a executat cea de a doua aducţiune de apă de la Runcu din tuburi ”PREMO”, cu diametrul de 600 mm, pe traseul captare Runcu până la branşamentul către Combinatul de materiale de construcţii, în lungime de 11200 m şi din ţeavă de oţel cu diametrul de 500 mm din acest punct până la rezervoarele din Dealul Târgului în lungime de 3100m.

În anul 1970 s-a executat devierea celei de a doua aducţiuni în zona satului Ursăţei pe o distanţă de 1,5 km., înlocuindu-se conducta din tuburi ”PREMO” cu conductă din oţel cu diametrul de 600 mm, pentru a înlătura avariile repetate provocate de instabilitatea terenului.

În perioada anilor 1970-1980 continua încă ”războiul rece” dintre blocul ţărilor socialiste din care făcea parte şi România şi cel al ţărilor capitaliste, putând apare oricând un conflict. În această situaţie se punea problema pentru municipiul Tg-Jiu ca reşedinţă de judeţ, al creerii unei surse de apă sigură, întrucât sursa de la Runcu din ape de suprafaţă putea fi uşor contaminată. Astfel s-a ajuns la concluzia realizării sursei de apă subterană din zona Iezureni – Curtişoara.Proiectul intitulat „Dezvoltarea alimentării cu apă pentru municipiul Tg-Jiu din sursa Şuşiţa” a fost elaborat în anul 1989 şi prevedea o investiţie care să asigure un debit estimat la 600 l/s, compusă din: o priză de captare cu prag de fund pe râul Şuşiţa în zona Vaideei-Stăneşti, o conductă de aducţiune din oţel cu diametrul de 600 mm în lungime de 18,2 km până la rezervoarele din Dealul Târgului în rezervor de 10.000 mc, astfel încât capacitatea totală de înmagazinarea apei să ajungă la 20.000 mc şi o staţie modernă de tratarea apei cu filtre rapide şi sulfat de aluminiu cu o capacitate de 1000 l/s.

Încă din anii 1985-1986 a început să scadă debitul captat la sursa Runcu, care s-a accentuat foarte mult după anul 1990, fapt care s-a datorat lucrărilor efectuate în zonă pentru realizarea sistemului hidroenergetic pe râurile Motru-Tismana-Bistriţa.

Analizând această situaţie care punea în pericol alimentarea cu apă a municipiului Tg-Jiu, îndeosebi în cazul unor perioade de secetă prelungită, împreună cu specialiştii şi proiectanţii sistemului hidroenergetic, s-a ajuns la concluzia că singura soluţie este suplimentarea debitului de apă la sursa Runcu, prin injectare din cea de pe râul Bistriţa realizată în zona Vâja Clocotiş.

Primăria municipiului Tg-Jiu a aprobat şi realizat din fondurile proprii extinderea reţelei de alimentare cu apă în satele aparţinătoare respectiv satul Iezureni din sursa de apă Iezureni, satele Drăgoieni şi Preajba prin extinderea reţelei orăşeneşti din sursa Runcu şi realizarea în Preajba a 4 foraje a staţiei de apă compusă din 2 rezervoare de înmagazinare a câte 75 m.c., staţie de tratare şi de pompe şi satul Polata de asemenea reţea de distribuţie, 4 foraje, 2 rezervoare de înmagazinare a câte 75 m.c. şi staţie de apă identică cu cea de la Preajba.

Se poate afirma că în prezent municipiul Tg-Jiu dispune de un sistem de alimentare cu apă în deplină siguranţă. Acesta, administrează 3 fronturi de captare apă subterană cu 24 foraje de adâncime (Iezureni, Preajba, Polata), izvorul Vîlceaua-Runcu, 2 surse de apă de suprafață (Sohodol, Șușița), cât și aducțiunea din barajul Vîja, corectarea calității apei brute efectuându-se prin 4 stații de tratare. Alimentarea cu apă se asigura prin 92 km aducțiune și transport, 233 km rețea de distribuție, 13 stații de hidrofor, printr-un număr de 10.831 branșamente din care 970 agenți economici, 117 instituții publice, 221 asociații de locatari și 9.648 locuințe individuale deservind în total un număr de 80.854 locuitori.

Rețeaua de canalizare ape menajere ce are o lungime totală de 125 km, deservește un număr de 61.500 locuitori prin 6.293 racorduri existente.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României